Gogosi

gogosi1

Reteta de gogosi a fost una pe care am indragit-o mereu deoarece este una versatila si care, odata preparata, poate fi servita cu diferite tipuri de dulceata, cu branza , cu ciocolata dar si simple.

 

Ingrediente:

700 g faina alba

3 lg zahar

2 plicuri zahar vanilat

50 g unt la temperatura camerei

1 ou

400 ml apa calduta

5 g drojdie uscata

ulei pentru prajit

 

Modalitate de Preparare:

Intr-un bol mare puneti 500 g faina alba impreuna cu zaharul si zaharul vanilat.

Faceti putin loc in mijloc si puneti drojdia uscata dizolvata in 100 ml apa calduta.

Amestecati drojdia dizolvata cu putin din faina din bol, pana obtineti un aluat moale (de consistenta unei maia) si lasati sa stea timp de cel putin 15 minute pentru ca drojdia sa se activeze si sa prinda volum.

Dupa cele 15 minute, adaugati in vas si oul intreg dar si untul.

Amestecati toate ingredientele pentru a le incorpora, adaugand din cand in cand cate putin din apa calduta ramasa, iar din momentul in care ati obtinut aluatul, mai framantati inca 10 minute, adaugand din cand in cand cate putina faina daca mai este nevoie.

Nu puneti de la inceput cele toata apa calduta ramasa deoarece in functie de tipul de faina pe care il folositi, este posibil sa fie mai multa decat este nevoie.

Dupa ce ati terminat de framantat aluatul, il acoperiti cu un prosop uscat si lasati la crescut la caldura (dar intr-un loc lipsit de umezeala) pentru 1 ora.

Tapetati blatul de bucatarie cu putina faina, puneti aluatul pentru gogosi si il rulati cu ajutorul sucitorului pana in momentul in care obtineti o foaie de ½ cm grosime.

Decupati gogosile cu ajutorul unui pahar in functie de dimensiunea dorita.

gogosi2

Puneti uleiul la incins intr-un vas inalt si prajiti gogosile.

Le puteti servi cat sunt calde, simple sau pudrate cu zahar pudra, dar nici reci nu sunt rele deloc.

Sa aveti pofta!

gogosi3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *