Tort Dietetic cu Mere

tortdieteticmere1

 

I-am zis dietetic pentru ca abia dupa ce am terminat de curatat merele mi-am dat seama ca nu am prin casa nici ulei, nici unt, zahar prea putin…asa ca a rezultat un tort cu foarte putine grasimi insa surprinzator de bun.

 

Ingrediente:

10 mere curatate si taiate in felii grosute

80 g zahar

 

Pt blat:

1 ou

1 cutie branza fagaras de 200 g

50 g zahar

1 praf de copt

100 ml lapte batut

200-250 g faina

 

Crema:

500 ml lapte

3 oua

100 g faina

1 plic zahar vanilinat

80 g zahar

 

Strat cereale:

2 linguri miere

50 g fulgi ovaz fini

 

Topping:

200 ml smantana

50 g zahar

 

Modalitate de Preparare:

Incepeti asa: zaharul il puneti la topit pe aragaz intr-o oala/tigaie cu peretii inalti deteasabili care sa poata fi introdusa in cuptor. Dupa ce s-a topit il luati de pe foc si miscand oala il intindeti frumos pe toti pereti interiori ai oalei. Lasati deoparte.

Curatati merele de coaja si samburi si taiati-le felii si dispuneti-le concentric pe fundul oalei, urcand foarte putin si pe peretii laterali..dati oala la cuptor, la 200 de grade.

Intre timp, oul il amestecati bine cu branza, laptele batut si apoi cu restul ingredientelor, obtinanand o compozitie mai groasa decat cea de clatite. Deci nu foarte lichida, dar inca departe de aluat.

Scoateti oala din cuptor, adaugati amestecul deasupra merelor si reintroduceti la cuptor pt 10-15 min, sa fie bine rumenit.

Scoateti din cuptor si lasati la racit.

Cand s-a racit bine, plasati un platou sau o farfurie mare deasupra oalei, intoarceti oala invers si prajitura va cadea cu merele in sus, pe platou. Eu in acest moment am transferat tortul inapoi intr-o tava de tort cu peretii detasabili. Dati la rece.

Intr-o oala antiaderenta, puneti laptele impreuna cu zaharul.

Lasati sa se infierbante bine si adaugati ouale, amestecati energic , dupa care adaugati faina.

Ar trebui sa fie o crema densa care sa stea bine.

Luati de pe foc si turnati amestecul peste merele coapte.

Intr-o tigaie puneti mierea la incalzit, iar cand devine lichida (a mea era un pic zaharista) puneti fulgii de ovaz si ii amestecati pana devin usor maronii.

Ii presarati imediat peste crema de lapte. Dati la rece.

Bateti smantana cu zahar pana obtineti frisca ferma pe care o puneti peste restul straturilor.

Are un gust minunat!

Pofta buna!

tortdieteticmere2