Baclava

Reteta de baclava este una relativ noua  printre retetele preparate in bucataria mea dar este una care reuseste de fiecare data sa impresioneze musafirii.

Desi necesita rabdare si precizie in preparare, efortul este unul compensat de rezultate.

 

baclava1

 

Ingrediente:

2 pachete foi de placinta (20 de foi)

250 g unt nesarat

400 g nuca macinata

1 lingura cacao

250 g zahar

300 ml apa

5-6 linguri miere de albine

2 lingurite scortisoara

zeama de la jumatate de lamaie

 

Modalitate de Preparare:

Incepeti prin a prepara umplutura de nuca.

Amestecati cele 400 g nuca cu 50 g zahar, cacaoa si cele 2 lingurite de scortisoara.

Puneti umplutura deoparte si topiti untul pe care il lasati sa se racoreasca cateva minute.

Incepeti apoi sa asamblati baclavaua.

Ungeti tava cu unt topit si incepeti sa asezati, una cate una, foile de placinta. Fiecare foaie de placinta o ungeti bine cu unt topit inainte sa asezati urmatoarea foaie deasupra.

baclava2

Dupa ce asezati si ungeti primele 10 foi de placinta, puneti jumatate din catitatea de nuca.

Distribuiti bine pe toata suprafata tavii si apoi continuati cu inca 6 foi de placinta.

Ca si in cazul foilor precedente, fiecare foaie trebuie unsa bine cu unt topit.

Puneti apoi si restul umpluturii de nuca si terminati prin a pune inca 4 foi de placinta (ungand fiecare foaie cu unt topit).

Dupa ce terminati de asezat toate foile de placinta, portionati baclavaua, taind patrate de dimensiune medie.

baclava3

 

Dupa ce taiati prajitura, puneti restul de unt topit deasupra, astfel incat acesta sa patrunda printer patrate si foile de placinta sa nu se usuce pe margini.

baclava4

Dati prajitura la cuptor pentru aproximativ 30 de minute, sau pana in momentul in care aceasta capata o frumoasa culoare maronie.

baclava5

In timpul in care prajitura sta la cuptor preparati siropul.

Puneti la foc apa cu restul de zahar si lasati sa fiarba aproximativ 10 minute.

Luati de pe foc, lasati sa se racoreasca 2 minute si adaugati 5-6 linguri de miere.

La final, potriviti de gust cu zeama de la jumatate de lamaie.

Dupa ce scoateti baclavaua de la cuptor, turnati deasupra siropul de miere.

Nu adaugati tot siropul deodata ci turnati putin cate putin pana ajungeti la rezultatul de care il doriti. Turnand tot siropul deoadata riscati sa obtinti o baclava mult prea dulce.

Serviti baclavaua dupa ce s-a racit.

baclava6

baclava7

 

Pernute Aperitiv cu Pasta de Mici

pernuteaperitivpm1

Ce se intampla daca umpleti aluat de foietaj cu pasta de mici?

Bineinteles ca veti descoperi niste aperitive gustoase, usor si rapid de facut.

 

Ingrediente:

2 foi de aluat (500 g in total)

200 g pasta de mici, sau orice carne tocata condimentata bine

1 ou pentru pensulat

seminte susan pentru décor

 

Modalitate de Preparare:

Foarte simplu, taiati aluatul in forme rotunde, puneti in mijloc putina pasta de mici si pliati.

Eu am avut o forma de plastic pentru ravioli cu care le-am si pliat.

Le ungeti cu ou , presarati semintele de susan, dati la cuptor la 200 de grade timp de 15 minute si preparatul este gata.

Pofta buna!

pernuteaperitivpm2

Friganele

friganele

Una din retetele mele preferate pentru micul dejun este cea de friganele. Este o reteta absolut delicioasa dar bogata in calorii, motiv pentru care va recomand sa preparati aceasta reteta in cantitati limitate J

Ingrediente:

6 felii paine

200 ml lapte

2 oua

2 plicuri zahar vanilat

dulceata de fructe

ulei pentru prajit

 

Modalitate de Preparare:

Intr-un bol, spargeti cele doua oua si le bateti bine ca pentru o omleta.

Puneti peste ele laptele si incorporati.

La final adaugati zaharul vanilat si amestecati pana cand acesta se topeste.

Luati fiecare felie de paine si o treceti prin amestecul de oua si lapte obtinut.

Puneti feliile in tigaia in care ati pus la infierbantat ulei si prajiti feliile de paine pe ambele parti pana cand prind o culoarea aurie.

Scoateti friganelele din tigaie si le asezati pe un platou pe care ati pus prosoape de hartie. Prosoapele de hartie au rolul de a absori surplusul de ulei din friganele.

Dupa ce excesul de ulei s-a scurs, asezati friganelele pe un alt platou si serviti alaturi de dulceata de fructe.

Salata cu Broccoli si Dressing de Mustar

salatabroccolidm1

Fiindca e vara si preferam mese mai usoare, insa pline de gust, salatele sunt cea mai la indemana alternativa. Dressingul cu mustar boabe are un gust extraordinar de bun si pune in valoare fiecare leguma din salata.

 

Ingrediente:

o capatina de broccoli 500g

o ceapa mare verde

2 tije de telina

4-5 rosii mari

3-4 castraveti

10 masline

sucul de la jumatate de lamaie

1 lingura otet de mere

sare

2 linguri ulei de masline

1 lingura mustar frantuzesc

 

Modalitate de Preparare:

Broccoli il clocotiti in apa cu sare timp de 5 minute.

Ceapa o taiati marunt si o amestecati cu otetul si cu sarea.

Adaugati apoi restul legumelor taiate grosier si buchetelele mici de broccoli.

Separat, amestecati sucul de la jumatate de lamaie cu mustarul si uleiul de masline.

Turnati dressing-ul peste salata si amestecati sa ajunga sa fie uniform peste tot.

Eu am servit cu cateva de felii de urda alaturi si a fost delicios.

salatabroccolidm2

Pofta buna!